Horoscop zilnic 28 decembrie 2022. Peștii au o zi în care pot face ca visele lor să devină realitate, ce se întâmplă cu Racii


Află ce îți rezervă astrele și citește horoscopul zilei de miercuri, 28 decembrie 2022.


Berbec

 

Astăzi, Venus, guvernatoarea casei relațiilor, formează un aspect armonios cu Neptun din zodia Pești, context astrologic care susține momentele romantice. Este o zi favorabilă pentru reînvierea pasiunii în cuplu sau pentru cucerirea unei persoane. De asemenea, vei avea intuiție în încheierea unui contract/colaborare.

 

Taur

 

Contextul astral de astăzi, în care Venus, guvernatoarea ta, formează un aspect armonios cu Neptun din casa prietenilor și proiectelor de viitor, te invită să te bucuri de lucrurile care-ți plac, de relațiile cu prietenii, să valorifici o pasiune, să te implici într-o campanie umanitară împreună cu un prieten. De asemenea, îți poți face mici plăceri sau primești cadouri de la prieteni. Și partenerul ar putea să-ți facă o surpriză.

 

Gemeni

 

Registrul astral de astăzi îți aduce discuții despre activitatea profesională, semnarea unui contract de colaborare sau propuneri de a te implica într-un proiect nou. S-ar putea să visezi cu ochii deschiși, să ai impresia, la un moment dat, că planurile tale nu sunt realizabile, însă sextilul pe care Venus, micul benefic, îl formează cu Neptun din casa carierei, te ajută să îmbini utilul cu plăcutul.

 

Rac

 

Astăzi, sextilul pe care Venus, micul benefic, în tranzit prin casa relațiilor, îl formează cu Neptun din zodia Pești, vine să aducă romantism, creativitate și inspirație. Este o zi favorabilă în care te poți apropia mai mult de persoana iubită, să-i rezervi timp, să faceți planuri împreună. De asemenea, rezonați în principii și convingeri.

 

Leu

 

Astăzi este posibil să primești vești bune de la serviciu, care au legătură cu salarizarea sau cu o sumă de bani, care vine în plus. Ești foarte surprinsă, însă primești cu bucurie informațiile. Dacă ai de terminat un proiect sau să te încadrezi în niște termene limită, ai ajutorul colegilor. Posibil să primești și o ofertă de job, dar amâni decizia.

 

Fecioară

 

Astăzi, se activează casa relațiilor, prin tranzitul Lunii, însă contextul astrologic mai aduce un aspect armonios: un sextil care se formează între Venus, planeta iubirii, în tranzit prin sectorul sentimental, cu Neptun din sectorul relațiilor. Posibil partenerul sau un potențial partener să fie inspirat și o acțiune a acestuia să te facă să vezi lucrurile dintr-o altă perspectivă.

 

Balanță

 

Astăzi, Venus, guvernatoarea ta, formează un aspect armonios cu Neptun din zodia Pești, respectiv din casa muncii și activităților profesionale. Registrul astral aduce creativitate și romantism, așa că este posibil să te îndrăgostești de cineva de la serviciu sau poate încerci să creezi un moment care să te facă să faci o cucerire.

 

Scorpion

 

Venus, guvernatoarea casei relațiilor, formează, astăzi, un aspect armonios cu Neptun din casa iubirii și aventurilor romantice. Este o zi favorabilă să te apropii mai mult de partener, să discutați despre relația sau povestea voastră de iubire. De asemenea, dacă ești implicată într-o activitate de creație, vei avea idei originale și inspirație.

 

Săgetător

 

Astăzi, Venus, guvernatoarea casei muncii, formează un aspect armonios cu Neptun, așa că este posibil să găsești niște soluții de suplimentare a veniturilor și în același timp să îți petreci mai mult timp cu familia. Dacă ești singură, ai gânduri de întemeiere a unei familii sau a unei activități pe cont propriu.

 

Capricorn

 

Astăzi se anunță un context favorabil în ce privește planul profesional sau relațional, pentru că Venus, micul benefic, în tranzit prin casa personalității tale, formează un aspect armonios cu Neptun din casa comunicării și interacționării cu ceilallți. Așadar, folosește-te de această configurație astrală să-ți faci cunoscute ideile la serviciu, iar în planul relațional, dacă au existat mici neînțelegeri, le poți rezolva foarte ușor.

 

Vărsător

 

Posibil aspectul armonios care se formează astăzi între Venus, guvernatoarea casei familiei, în tranzit prin casa frământărilor interioare, cu Neptun din casa financiară, să-ți aducă niște revelații sau conștientizări legate de cum ar trebui să gestionezi problemele ivite în familie, în special cele financiare.

 

Pești

 

Luna îți traversează, astăzi, semnul zodiacal și formează, împreună cu Neptun, un aspect armonios cu Venus, micul benefic, din casa prietenilor și planurilor de viitor. Este o zi favorabilă în care poți face ca visele să devină realitate. Așadar, profită de oportunitățile care vin spre tine și creează momente romantice în cuplu sau pune în aplicare o idee de proiect!

 

Petrecere de Crăciun în spațiu

related posts

Modifică setările cookies