Horoscop zilnic 31 decembrie 2022. Taurii sunt invitați din astral să-și pună o dorință, care se poate îndeplini în 2023


Află ce îți rezervă astrele și citește horoscopul zilei de sâmbătă, 31 decembrie 2022.

Tag-uri: #horoscop zilnic

Berbec

 

În prima parte a zilei te bucuri de energia pe care ți-o aduce Luna în tranzit prin zodia Berbec. De asemenea, aspectul armonios pe care Soarele, în tranzit prin casa carierei, îl formează cu Nodul Nord (Destinul) din casa banilor, ar putea să-ți aducă contracte importante în anul ce vine. În partea a doua a zilei, nu intra în conflicte și folosește-ți constructiv energia!

 

Taur

 

Astăzi, Soarele, în tranzit prin casa idealurilor, filosofiei de viață, principiilor și credințelor, formează un aspect armonios cu Nodul Nord (Destinul), aflat în tranzit prin zodia ta, semn că ești invitată din astral să-ți pui o dorință, care se poate îndeplini în anul ce urmează.

 

Gemeni

 

Posibil astăzi să găsești soluții la chestiuni financiare, să ai idei de returnare a unei datorii, poate de reeșalonare. Această situație se datorează aspectului armonios pe care Soarele, din casa intereselor financiare, îl formează cu Nodul Nord (Destinul) din casa frământărilor interioare.

 

Rac

 

Astăzi, se anunță o zi plină, cu multe activități și organizare pentru o întâlnire cu prietenii. Pe de altă parte, aspectul armonios pe care Soarele, din casa relațiilor și parteneriatelor, îl formează cu Nodul Nord (Destinul) din casa planurilor de viitor, vine să întărească și să susțină planurile tale pentru anul 2023, pe care le-ai stabilit împreună cu partenerul.

 

Leu

 

Planul profesional intră astăzi în vizorul tău, mai ales că ai semnale că din punct de vedere profesional urmează o perioadă favorabilă ascensiunii sau realizării unei schimbări pe care o aștepți de mult. La această situație va contribui considerabil și aspectul armonios pe care îl formează Soarele, guvernatorul tău, cu Nodul Nord (Destinul) din casa carierei și aspirațiilor profesionale.

 

Fecioară

 

Contextul astral de astăzi îți aduce energie și motivație în tot ce întreprinzi. Responsabil de acest lucru este aspectul armonios pe care Soarele, din casa iubirii și aventurilor sentimentale, îl formează cu Nodul Nord (Destinul) din casa idealurilor, filosofiei de viață și principiilor. O situație sau un eveniment neașteptat ar putea să-ți schimbe viața în acest sfârșit de an.

 

Balanță

 

Contextul astral de astăzi îți aduce o schimbare profundă în relația de cuplu și planurile tale de viitor. Soarele, energia, în tranzit prin casa vieții de familie, formează un aspect armonios cu Nodul Nord (Destinul) din casa transformărilor profunde și este posibil să ți se îndeplinească o dorință care are legătură cu casa, o mutare sau intrarea în posesia unei moșteniri, a unor bunuri de o valoare mai mare.

 

Scorpion

 

În prima parte a zilei ești foarte preocupată de chestiunile gospodărești și poate chiar de niște treburi restante pentru serviciu sau o colaborare extraprofesională. S-ar putea să ai gânduri și de schimbare de direcție profesională și să te frămânți, pentru că nu știi ce decizie să iei, însă contextul astral te ajută. Astfel, aspectul armonios care se formează între Soarele, în tranzit prin casa comunicării, cu Nodul Nord (Destinul) din casa relațiilor, te ajută să găsești soluția cea mai bună prin partener, cu care te sfătuiești.

 

Săgetător

 

În prima parte a zilei ești foarte agitată și încerci să organizezi cât mai bine grupul de prieteni, pentru a pregăti petrecerea dintre ani. În partea a doua, însă, vine o propunere de colaborare din partea unui prieten, fost coleg, care te pune pe gânduri. Aspectul armonios pe care Soarele, în tranzit prin casa banilor, îl formează cu Nodul Nord (Destinul) din casa muncii, vine să întărească și să te facă să visezi la noi proiecte, pe care să le demarezi anul viitor.

 

Capricorn

 

Cu Luna în tranzit prin casa familiei, astăzi te ocupi mai mult de treburile gospodărești, pentru că este posibil să ai musafiri la petrecerea dintre ani. Dacă ești singură sau dacă faci parte dintr-un cuplu mai vechi, aspectul armonios care se formează între Soarele, în tranzit prin casa personalității, cu Nodul Nord (Destinul) din casa iubirii și fericirii, te face să speri în 2023 la o viață sentimentală împlinită.

 

Vărsător

 

Astăzi, beneficiezi de un aspect benefic, care se formează între Soarele, în tranzit prin casa frământărilor interioare, și Nodul Nord (Destinul) în tranzit prin casa vieții de familie. S-ar putea să ai o revelație, să găsești soluția la o problemă în familie și să îndrepți anumite greșeli, să o iei de la capăt, să începi o nouă etapă de viață.

 

Pești

 

Contextul astral de astăzi vine cu un aspect favorabil veștilor și informațiilor utile, pe care le poți primi, fără să le ceri, și care vor sta la baza deciziilor tale viitoare. Soarele, în tranzit prin casa prietenilor și planurilor de viitor, formează un aspect armpnios cu Nodul Nord (Destinul) din casa comunicării și informării și te ajută să speri mai mult și să ai curajul să visezi la o viață mai bună în 2023.

related posts

Modifică setările cookies