Horoscop zilnic 31 mai 2023. Fecioarele primesc o ofertă care implică bani mulți, Berbecii au de gestionat o criză în dragoste


Află ce îți rezervă astrele în materie de dragoste, sănătate și bani și citește horoscopul zilei de miercuri, 31 mai 2023.

Tag-uri: #horoscop zilnic

Berbec

 

Începi bine ziua, însă lucrurile se complică pe parcurs în planul relațiilor personale sau profesionale. În planul personal s-ar putea să simți confuzie în legătură cu sentimentele tale vis-à-vis de o persoană cu care ai început de curând o relație. Aspectul tensionat pe care Luna îl formează cu Pluton îți poate aduce sentimente profunde și să complice relațiile, dacă nu vei știi să gestionezi o criză.

 

Taur

 

Astăzi, va fi nevoie să dai dovadă de multă  grijă în relațiile profesionale, pentru ca lucrurile să iasă așa cum îți dorești. În partea a doua a zilei, intervin discuții cu șefii legate de activitatea profesională și de sarcinile, care se pot înmulți în perioada următoare. Acest lucru nu-ți este pe plac, însă decizi să nu ripostezi.

 

Gemeni

 

Astăzi este posibil să te afli față în față cu o surpriză din partea partenerului de cuplu sau a unor persoane dragi. Posibil să primești și o sumă de bani pentru a-ți achita o vacanță. În partea a doua a zilei, lucrurile se tensionează la serviciu și o situație apărută neașteptat ar putea să-ți strice dispoziția.

 

Rac

 

Contextul astral de astăzi îți aduce preocupări pentru familie, petrecerea timpului cu părinții sau în intimitatea căminului. De la serviciu s-ar putea să primești vești de natură financiară, care să te facă fericită, pentru că ai cu ce achita o excursie sau un sejur.

 

Leu

 

Sectorul deplasărilor și comunicării este activat astăzi și vei încerca să rezolvi o serie de chestiuni birocratice, fie online, fie mergând personal la instituții. La serviciu se mărește volumul de muncă, însă îți place ceea ce faci, ai multă energie și idei originale.

 

Fecioară

 

Contextul astral de astăzi vine cu surprize financiare de la serviciu sau care au legătură cu un contract de colaborare, care se poate încheia sau se mărește activitatea și vei încasa mai mulți bani. Ți se pot propune contracte noi și nu ești pregătită să dai momentan un răspuns.

 

Balanță

 

Contextul astral de astăzi este tensionat de evenimente care au legătură cu planul profesional, dar și cu unele investiții pe care vrei să le faci în casă, dar nu se leagă lucrurile. Conversația cu cineva cu care nu ai mai vorbit de mult și care te-a învățat multe lucruri, îți face bine și reușești să treci mai ușor peste provocările zilei.

 

Scorpion

 

Posibil, astăzi, să apară discuții cu partenerul de cuplu legate de casă, familie, patrimoniu, principii și credințe. Abordează constructiv aspectele astrale și nu da frâu impulsurilor de moment, pentru că vei găsi până la urmă o cale de mijloc pentru ce-ți dorești și pentru ce-și dorește partenerul.

 

Săgetător

 

Posibil, astăzi, să faci eforturi să-ți recuperezi o sumă de bani împrumutată unui prieten. Dacă vrei să achiziționezi ceva de o valoare mai mare, nu este momentul. Mai amână puțin, pentru că vei găsi o ofertă mai bună. De asemenea, poți purta niște negocieri, să susții un interviu de angajare.

 

Capricorn

 

Contextul astral de astăzi îți aduce preocupări pentru carieră și pentru a gestiona mai bine unele situații care apar neașteptat. În partea a doua a zilei, îi pregătești o surpriză partenerului de cuplu. S-ar putea să cumperi și un cadou acestuia sau cuiva drag, să complotezi cu cineva din familie, să faceți o surpriză.

 

Vărsător

 

Realizezi astăzi cât de importante sunt unele lucruri pentru tine, cum ar fi armonia în familie. S-ar putea să ai niște experiențe, care să-ți schimbe cumva principiile și credințele. Aspectul tensionat pe care Luna îl formează cu Pluton din casa frământărilor interioare, îți aduce trăiri profunde, intense și conștientizări legate de o situație din relație.

 

Pești

 

Posibil, astăzi, să iei niște decizii legate de sfera sentimentală. Dacă faci parte dintr-un cuplu mai vechi, vă doriți relansarea relației, o apropiere mai profundă. În planul financiar, apar schimbări în veniturile partenerului.

 

related posts

Modifică setările cookies