Inițial, actorul și-a dorit ca relația lor să fie ținută departe de ochii celor curioși, mai ales din cauza faptului că au o expunere foarte mare prin prisma meseriei pe care o au. Nu a durat mult, însă, și și-a dat seama că cere imposibilul.
Atât Jennifer Lopez, cât și Ben Affleck se numără printre cele mai îndrăgite staruri de peste ocean, ceea ce înseamnă că întreaga lume este extrem de curioasă în legătură cu ceea ce fac și, mai ales, în legătură cu amănuntele din viața lor.
Odată ce s-a aflat că formează, din nou, un cuplu, atenția de care au beneficiat a fost și mai mare, iar Ben Affleck îi ceruse lui J Lo să nu își expună relație pe rețelele de socializare. Ulterior, și-a dat seama că nu îi putea cere așa ceva, deoarece meseria soției sale implică prezența în mediul online.
„Când ne-am împăcat, am spus: «Ascultă! Unul dintre lucrurile pe care nu mi le doresc este o relație pe rețelele sociale». Apoi, mi-am cam dat seama că nu este un lucru corect să cer asta. Este ca și cum te-ai căsători cu un căpitan de barcă și ai spune «Ei bine, mie nu îmi place apa»”, a povestit actorul.
De asemenea, a precizat că fiecare din ei învață să lase de la sine, pentru ca relația să funcționeze așa cum trebuie: „Suntem doar doi oameni, cu tipuri diferite de abordări. Încercăm să învățăm cum să acceptăm compromisuri”, a mai adăugat soțul artistei.
Ben a cerut-o în căsătorie pe J Lo în anul 2022, iar nunta a avut loc trei luni mai târziu, în iulie, în Las Vegas. Din acel moment, Jennifer a postat poze cu soțul ei doar ocazional, respectându-i dorința în ceea ce privește intimitatea cuplului.
Sursa foto: Getty Images