Boala de care ar suferi Meghan Markle. Psiholog: "Se victimizează pentru a putea fi salvată de erou"


Când vine vorba de familia regală, este mai mult decât clar că dragostea nu este suficientă pentru a menține o căsnicie pe linia de plutire. Am văzut acest lucru cu chinul conjugal al prințesei Diana și al actualului rege Charles al III-lea, dar și mai recent, când prințul Harry a arătat dificultățile cu care se confruntă un cuplu în cadrul palatului.


În documentarul Meghan & Harry, cei doi își spun povestea și insistă asupra motivelor pentru care au decis să părăsească familia regală, din cauza violenței mediatice și a rasismului. Dar chiar și așa, nu pare un motiv justificabil pentru ca fiul cel mai tânăr al regelui Charles al III-lea să întoarcă spatele familiei sale. Totul pare să indice că există un mister și că psihologia încearcă să îl dezlege.

Nimeni nu poate justifica remarcile rasiste pe care le-au povestit și care au dus la furia celor doi. Cu toate acestea, prințul Harry trebuie să fi găsit o modalitate de a atenua durerea ducesei de Sussex, poate abordând direct contextul. Se pare că, în plus, Prințul Harry a fost furios să vadă cum tot felul de informații false au fost scurse în presă, transformând total caracterul lui Meghan Markle.

Meghan Markle și sindromul prințesei

Se pare că Meghan Markle ar putea suferi de iluzia că este într-adevăr o prințesă în primejdie. Ea și-a început discursul de la recepția de nuntă spunând că trăiește un "basm modern". Departe de Buckingham, în controversatul interviu acordat lui Oprah Winfrey, ea s-a comparat cu o altă prințesă: Ariel, protagonista din "Mica sirenă" de la Disney. "De asemenea, se îndrăgostește de un prinț și își pierde vocea", a explicat ea. În documentarul Netflix, ea se compară din nou cu o altă prințesă: personajul interpretat de Anna Hathaway în "Prințesa Surpriză".

Sheri Jacobson, un psiholog britanic consultat de "The Telegraph", explică faptul că sindromul prințesei îi determină pe cei care suferă de acest sindrom să aibă un comportament tipic basmelor. "Ei se pun în epicentrul a tot ceea ce se întâmplă și sunt extrem de preocupați de aparențe", explică ea.

 "De aici și dorința de a se prezenta drept protagonistul unei mari povești de dragoste și al familiei perfecte". "Pe lângă această nevoie de a perpetua o anumită narațiune a perfecțiunii, ea insistă să se prezinte ca fiind cea persecutată: se victimizează pentru a putea fi salvată de erou. Este un mecanism foarte previzibil", continuă psihologul.

related posts

Modifică setările cookies