O dezbatere din cadrul emisiunii “Good Morning Britain” a degenerat în momentul în care prezentatoarea tv Naomi Isted a povestit că ea s-a machiat între contracții “de plictiseală” și că bronzul ei artificial a vopsit părul bebelușului. Mai mult, femeia a sugerat că femeile care nu se machiază la naștere ar fi leneșe. “Eu sunt o persoană care preferă să facă un efort și fac asta în orice situație”, a justificat Naomi.
Subiectul de dezbatere a fost ales după ce s-a aflat, în urma unui sondaj, că 68% dintre femei se machiază în ziua în care nasc.
“Eu m-am plictisit extrem de tare, am început să mă machiez, deoarece pentru femei nașterea este o experiență care le schimbă viața. De ce să nu ajutăm sănătatea noastră mentală fiind în cea mai bună formă a noastră? Este foarte ușor să fii o persoană leneșă și să ai standarde joase, dacă nu vrei să faci un efort. Unii oameni pur și simplu nu vor să facă acest efort”, a spus Naomi.
Celelalte invitate prezente în emisiune au fost scandalizate de declarațiile femeii. “Ca să fiu sincera cu tine, eu am născut 4 copii și cel mai important e că aceștia să fie sănătoși și mama la fel la finalul nașterii. Travaliul e muncă serioasă, grea ”, a spus jurnalista Clare Muldoon.
Dar Naomi nu a fost de accord: “Îmi pare rău pentru tine Claire. Dar eu cu o zi înainte de naștere am fost la coafor, am fost să mă bronzez artificial și m-am machiat. Voiam să mă simt bine când aduc copilul pe lume”.
Naomi a fost acuzată că astfel creează un precendent periculos și impune standarde false viitoarelor mămici.