Fiica Madonnei a împlinit 15 ani! Cum arată Mercy, fetița adoptată la 4 ani din Malawi


Au trecut 11 ani de când Madonna o prezenta pentru prima oară în public pe Mercy, fiica ei adoptată din Malawi. Mercy James a împlinit zilele trecute 15 ani, iar artista i-a organizat o petrecere inedită. 


Fiica Madonnei și-a sărbătorit ziua de naștere în aer liber, într-un skate park, alături de familie și prieteni apropiații. Madonna a postat câteva imagini pe contul de socializare, spre bucuria celor peste 15 milioane de fani care-i urmăresc orice mișcare. 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Madonna (@madonna)

„Așa i-am sărbătorit ziua lui James!”, a scris artista la postarea care a adunat sute de mii de like-uri. În imagini apar Mercy și gașca de prieteni, în timp ce pozează cool cu skateboardurile, într-un parc. 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Madonna (@madonna)

Într-un selfie făcut în oglindă, Madonna și Mercy, care are codițe afro, se îmbrățișează și poartă haine în aceeași culoare. În altă fotografie, Mercy își prezintă mândră tortul. Nu au lipsit nici pozele cu frații ei, iar într-una din imagini adolescenta își învață surioara mai mică să se dea cu skateboardul. 

Familia este totul pentru Madonna

În urmă cu două luni, “Regina Muzicii Pop” și-a făcut primul tatuaj la 62 de ani. Madonna și-a imprimat pe piele iniațialele “L R D M S E”, care vin de la numele copiilor ei: Lourdes (24 de ani), Rocco (20 de ani), David (15 ani), Mercy (15 ani) și gemenele Stella și Estere (8 ani). 

Primii doi sunt copiii biologici ai vedetei. Lourdes este fiica Madonnei din relația cu actorul Carlos Leon, iar Rocco este fructul iubirii dintre artistă și regizorul Guy Ritchie, care i-a fost și soț timp de opt ani. În 2006, cântăreața l-a adoptat pe David Banda dintr-un orfelinat din Malawi, Africa.

Trei ani mai târziu a luat-o acasă  din același orfelinat și pe Mercy James. Din februarie 2017, Madonna a devenit mama adoptivă a gemenelor Stella și Estere. Artista a creat fundația Raising Malawi, care se ocupă în special cu programe educaționale și de sănătate în această țară, inclusiv cu construirea de spitale.

Fotografii: Getty Images/ Instagram

Vezi și VIDEO: Olimpiada Mămicilor - episodul 1: Cum îți dai seama că ești însărcinată? Pașii pe care trebuie să îi urmezi la început

 

  • Fiica Madonnei a împlinit 15 ani! Cum arată Mercy, fetița adoptată la 4 ani din Malawi

related posts

Modifică setările cookies