Fiicele Angelinei Jolie și ale lui Brad Pitt au devenit adevărate domnișoare. Shiloh, transformare spectaculoasă


În ultimii ani Angelina Jolie a stat departe de covorul roșu și lumea mondenă. Însă odată cu premiera noului ei film, The Eternals, actriță a ieșit din nou în lume. Mai mult, s-a mândrit și cu cinci dintre cei șase copii ai ei.


Deși toată lumea a analizat apariția “SF” a Angelinei, nu sunt de neglijat nici fiicele ei, care s-au transformat în adevărate domnișoare. Vivienne, în vârstă de 13 ani, seamănă mai mult cu tatăl ei, în vreme ce Shiloh, 15 ani, pare combinația perfectă între Brad și Angelina. Zahara, 16 ani, a surprins cu ținuta sa: a purtat o rochie de gală, în care mama ei a defilat la gala Premiilor Oscar, în 2014.

Transformarea lui Shiloh, de la fetița care își dorea să fie băiat la adolescenta care a impresionat pe covorul roșu

În urmă cu câțiva ani, fanii Angelinei au observant că Shiloh poartă numai haine androgine la aparițiile în public și este mereu tunsă băiețește. Actrița a vorbit despre acest aspect într-un interviu acordat revistei Vanity Fiar, în 2011.  “Vrea să fie băiat. Așa că trebuit să o tundem. Îi place să se îmbrace ca un băiat. Crede că e unul din frați. Îi place să poarte trening și costume”, a spus atunci Angelina. 

În 2008, Angelina a dezvăluit că Shiloh a cerut familiei sale să fie strigată John încă de la vârstă de doi ani. “Vrea să-i spunem doar John. Sau Peter”.

 

Într-un interviu mai recent, pentru Daily Mail, Angelina a clarificat: “Nu cred că este treaba nimănui. Îi place să se îmbrace ca un băiat și să fie tunsă ca un băiat. Și a vrut să o strigăm John pentru o vreme. Unii copii poartă costume de supereroi și vor să fie Superman. Ea vrea să fie ca frații ei. Asta e ea. A fost o surpriză pentru noi, dar ea e mai mult de atât -  este amuzantă, dulce și frumoasă. Dar îi place să poarte cravată”.

În ultima vreme, Shiloh este însă văzută din ce în ce mai des în haine de fete. Chiar la premiera The Eternals, adolescenta a impresionat într-o rochiță nude și cu o nouă coafură.

 

SURSA FOTO: PROFIMEDIA

 

  • Fiicele Angelinei Jolie și ale lui Brad Pitt au devenit adevărate domnișoare. Shiloh, transformare spectaculoasă

related posts

Modifică setările cookies