Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați cântăreți de manele de la noi din țară a făcut o gafă de zile mari în timpul unui concert live pe care l-a susținut. Este vorba despre Jador, care a fost aspru criticat de colegii săi de breaslă la scurt timp după ce au văzut cum s-a comportat cu un fan în timpul unui eveniment.
În mediul online circulă o filmare cu Jador, care se oprește la un moment dat din cântat pentru a jigni un tânăr, numindu-l „handicapat”. Reacțiile nu au întârziat să apară, prima care a ținut să comenteze subiectul fiind nepoata lui Adi de la Vâlcea, Roxana Dobrițoiu.
„Mi s-a părut un pic deplasat cum s-a comportat cu publicul. Indiferent de situaţie, un artist nu ar trebui să facă aşa. Poate o fi fost într-un moment de euforie. În momentul în care faci un gest trebuie să ţi-l asumi”, a spus aceasta pentru Fanatik.ro.
Roxana Dobrițiou a continuat: „Dacă tu, ca artist, eşti răguşit şi mai faci altele, bei, nu dormi, asta agravează şi mai mult. Trebuie ca artist să ai disciplină, să ai o conştiinţă foarte mare. Atunci când eşti obosit trebuie să te odihneşti, să renunţi la alcool şi să te concentrezi pe cântar”.
Sursă foto: Arhivă