Potrivit unui interviu pe care tatăl artistei, Vasile Groza, l-a dat în Playtech, Lori ar fi plecat din țară, cu destinația India. Și nu a părăsit România de una singură! Din câte se pare, Loredana Groza a luat-o cu ea și pe fiica ei, iar vacanța lor va dura aproximativ o lună.
„Loredana s-a întors în India, cu fată cu tot. La Guru, la cel care a fost pe aici. Vrea să-și facă și piese în atmosfera și cu muzica de acolo. De-ale ei. Mi-a zis, că ce, nu merge să-și ia și ea o vacanță? De 36 de ani cântă, dar nu a avut niciodată un concediu. Mereu unde a fost plecată, în lumea asta, în Brazilia sau în altă parte, motivul a fost participarea sa la concerte. La fel și în Canada, de câte ori a fost și pe acolo. Și când a ajuns data trecută în India, și atunci a făcut un cântec. Așa e când pasiunea nu te lasă. A plecat acum două zile, a renunțat o lună la spectacole, cât timp va sta acolo”, a spus Vasile Groza pentru sursa citată.