Meghan Markle, cea mai emoționantă mărturisire: „Nu vreau ca lumea să mă iubească”


Meghan Markle este unul dintre cei mai „bombardați” reprezentanți ai Casei Regale Britanice, iar gurile rele susțin că acest lucru se datorează originilor afro-amiericane ale mamei sale, dar și carierei de actriță.


Ducesa de Sussex simte că e curtată în cercurile înalte din politețe, fiindcă așa cere eticheta, însă ea susține că nu ține morțiș ca oamenii să i se adreseze cu titlul de ducesă.

Mai mult, jurnalista britanică Bryony Gordon, care i-a luat un interviu pentru ziarul The Telegraph, dezvăluie că Meghan Markle i s-a confesat, spunându-i că „nu-și dorește ca lumea să o iubească, ci să o audă”.

„Am constatat că asta este ceea ce-și dorește ducesa de Sussex: să-și folosească vocea pentru a le da oamenilor mai puțin privilegiați decât ea”, a dezvăluit jurnalista.

Citește și: Meghan Markle, sprijinită de femeile din Parlamentul britanic. Ce au făcut acestea pentru ducesa de Sussex

Iar unii dintre acești oameni sunt femeile care au căzut victime ale violenței domestice, cărora Meghan Markle le-a întins o mână de ajutor.

Ducesa de Sussex s-a întâlnit cu unele dintre ele în cadrul unor ședințe de terapie găzduite de o cofetărie din Marea Britanie. Aici, femeile aflat în dificultate, fără job sau agresate de partenerii lor de viață, se pot întâlni pentru a-și spune povestea și a găsi soluții de ieșire din impas.

Meghan Markle a asistat chiar și la inaugurarea acestei cofetării, unde a fost primită cu brațele deschise.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by The Duke and Duchess of Sussex (@sussexroyal) on

„Unul dintre lucrurile pe care le-am înțeles de când sunt aici (în Marea Britanie – n. red.) este că oamenii au o așteptare atunci când mă duc undeva. Așa că, haideți să ne ralaxăm, pentru că la sfârșitul zilei suntem, toate, femei. Toate avem o poveste de spus și mă simt onorată că le voi auzi pe ale voastre”, le-a spus Meghan Markle femeilor înscrise în program. 

Fotografii: Getty Images

Vezi și VIDEO: Meghan Markle, profilul unei celebrități

  • Meghan Markle, cea mai emoționantă mărturisire: „Nu vreau ca lumea să mă iubească”

related posts

Modifică setările cookies