Fosta actriță a apărut într-un clip pentru postul de televiziune CNN și le-a transmis un mesaj emoționant eroilor care se află în prima linie de luptă cu coronavirusul.
“În cursul unui an care a fost cu adevărat o provocare pentru toţi în toată lumea sunt inspirată de poveștile de compasiune existente în comunitațile noastre. În întreaga țară, oamenii și-au lăsat deoparte propriile nevoi pentru a se reuni și a sprijini bunăstarea colectivă a celor din jurul lor. (…) În martie, criza ne-a afectat grav şi de pe o zi pe alta totul s-a schimbat. Pentru multe familii, impactul pandemiei a fost catastrofal. (…) Aceste momente au amintit multora că ţinem la ei. În seara asta, celebrăm eroii tăcuţi, pe unii îi cunosc, pe alţii îi aplaudăm de departe”, este o parte din mesajul plin de speranță al lui Meghan Markle.
Meghan Markle a pierdut o sarcină în iulie
Soția prințului Harry a mărturisit în 25 noiembrie că trecut printr-o adevărată dramă în iulie, când a suferit un avort. Americanca a rememorat momentul într-un eseu pentru New York Times.
"După ce i-am schimbat scutecul, am simțit o crampă extrem de dureroasă. Am căzut pe podea cu el în brațe, fredonând un cântec de leagăn pentru a ne menține pe amândoi calmi, tonul vesel era într-un contrast puternic cu sentimentul meu că ceva nu era în regulă. Știam, în timp ce îmi strângeam primul copil născut, că îl pierd al doilea. Câteva ore mai târziu, eram pe un pat de spital, ținându-mă de soțul meu. A pierde un copil înseamnă a purta o durere aproape insuportabilă, trăită de mulți, dar discutată prea puțin”, a scris atunci Meghan Markle.
Fotografii: Getty Images
Vezi și VIDEO: Papanași fierți și papanași prăjiți