În aproximativ două luni de zile, Meghan Markle va deveni mămică pentru prima oară, iar acum a ajuns la New York pentru a face petrecerea bebelușului, așa numitul ”baby shower”.
Citește și. Ce a spus Prințul Harry când a văzut-o prima oară pe Meghan Markle
”Călătoria este o ocazie grozavă pentru a se reîntâlni cu prietenii și a petrece ceva timp în orașul pe care îl adoră”, a declarat o sursă apropiată Ducesei de Sussex pentru Harper's Bazaar.
”Aceasta va fi ultima oară când mulți dintre ei o vor vedea pe Meghan înainte ca bebelușul să se nască, așa că este drăguț să se bucure de aceste momente”.
Deși, inițial, se credea că Meghan nu va avea o petrecere a bebelușului, se pare că aceasta va respecta, până la urmă, tradiția americană. Vorbind cu revista People, experta regală Victoria Arbiter a dezvăluit că în familia regală nu este privit cu ochi buni acest ”baby shower”. ”Lui Meghan i s-a spus foarte clar că o petrecere a bebelușului foarte luxoasă ar putea fi considerată extrem de nepotrivită. Nu există lucruri pe care nu le-ar putea cumpăra chiar ea”.
Însă Meghan preferă să facă lucrurile în stilul ei. Aparent, călătoria a fost planificată acum câteva luni, iar momentul a fost ales perfect. ”Meg se va întoarce acasă relaxată, cu forțe proaspete - și cu o grămadă de haine noi pentru bebeluși”, a mai spus sursă citată.
Ducesa nu a mai vizitat New York-ul de când s-a căsătorit cu prințul Harry.
Foto: Getty
Vezi și: Cine iubește nu iartă! Vlad, din 25 februarie