De când s-a căsătorit cu prințul Harry, în luna mai a acestui an, viața actriței de origine americană Meghan Markle s-a schimbat drastic din mai multe puncte de vedere, inclusiv cât privește opiniile ei politice.
Acum, când face parte din familia regală britanică, este de așteptat ca Meghan, alături de soțul său, dar și de Ducele și Ducesa de Cambridge, să nu meargă la vot. Deși aceștia au dreptul de a vota, este de preferat să urmeze exemplul Reginei și să rămână neutri când vine vorba de politică, potrivit publicației Express.co.uk.
În trecut, Palatul Buckingham a declarat pentru Newsweek că, ”prin convenție”, membrii familiei regală ”apropiați de Regină”, nu își exercită dreptul de a vota. Conform Hello, Kensington Palace a refuzat să comenteze această chestiune.
Chiar dacă nu votează, Meghan, care s-a născut în Los Angeles, este conștientă de importanța votului. Săptămâna trecută, pe când se afla în turneul regal în Noua Zeelandă, aceasta a ținut un discurs impresionat despre drepturile femeilor. Meghan (37 de ani), care este însărcinată cu primul ei copil, a postat un articol detaliat despre importanța votului în 2016, pe blogul său, care acum este desființat, The Tig. ”Dreptul de a vota a fost câștigat cu sânge vărsat, sudoare și lacrimi: o luptă fără sfârșit pentru ca noi să avem parte de această libertate”, a scris ea atunci.
Foto: Getty