Cele două ducese au fost văzute de milioane de fani îmbrățișându-se, înainte ca Ducesa de Cambridge să o sărute pe obraz pe cumnata ei, Ducesa de Sussex.
Gestul plin de afecțiune a pus capăt zvonurile conform cărora cele două membre ale familiei regale nu se înțeleg. Însă, conform Vanity Fair, o sursă regală susține că soția lui William ar fi știut că este filmată și fotografiată, așa că a hotărât să își arate sprijinul față de Meghan.
Îmbrățișarea a avut loc chiar înainte ca Meghan Markle să intre în concediu prematernal. Sursa sugerează că Ducesa de Cambridge era conștientă de acest lucru, așa că a dorit să-i transmită un mesaj pozitiv lui Meghan. ”S-ar putea că ele să nu aibă multe în comun, dar Kate nu are nimic cu Meghan.
Ea își dorește o relație bună, nu doar de dragul lui Harry, dar și pentru că două cumnate care nu se înțeleg nu ajută familia regală în termeni de imagine publică. Iar Kate știe asta”.
”Pentru Kate, este important să mențină o relație profesională bună și să arate lumii că sunt de aceeași parte a taberei”.
Altă sursă a declarat pentru Vanity Fair că nu există sentimente negative între Meghan și Kate. ”Kate era nerăbdătoare să pună capăt zvonurilor despre cearta lor. Nu are nicio problemă cu Meghan, i-a spus foarte clar că, dacă Meghan are nevoie de un sfat sau orice altceva, ea îi stă la dispoziție”.
Pe de altă parte, conform reporterului regal Katie Nicholls, Meghan și Kate ar fi făcut un pact secret. ”Am înțeles că amândouă au fost de acord, măcar de dragul aparențelor, să arate ca și cum s-ar înțelege foarte bine. Ambele și-au dat seama că o ceartă între ducese nu ajută pe niciuna dintre ele”.
Katie Nicholls susține că prietenia dintre Meghan și Kate se extinde și acasă, ambele locuind la acest moment în apartamente învecinate în Palatul Kensington. ”Din când în când, Kate o invită pe Meghan la ceai, dar nu au cea mai apropiată relație din lume”.
Foto: Getty
Vezi și: Am/N-am cu Pavel Bartoș și Smiley