Sharon Stone, părăsită de iubitul mai tânăr pentru că nu a vrut să își facă injecții cu Botox


La Hollywood, presiunea de a arăta veșnic tânăr este mare, așa că actorii apelează la fel de fel de intervenții estetice pentru un look fresh. A făcut-o și Sharon Stone, până când un accident cerebral a fost aproape să o omoare. De atunci, a luat decizia de a renunța la astfel de proceduri, care i-ar putea fi fatale.


Într-un interviu pentru Vogue Arabia, actrița a dezvăluit că un fost iubit mai tânăr a părăsit-o după ce i-a spus că nu are de gând să își facă injecții cu Botox. Este cunoscut efectul de întinerire al acestora. Sharon Stone a mărturisit că și-a făcut în trecut, însă după un accident cerebral a pus capăt acestor intervenții.

Iubitul mai tânăr, despre care presa din afară bănuiește că este rapperul în vârstă de 26 de ani RMR, ar fi întrebat-o dacă are de când să își facă injecții cu Botox. După ce i-a spus că nu, acesta a refuzat să o mai vadă. 

“L-am mai văzut o singură dată după discuția asta. Nu a mai fost interest să se întâlnească cu mine după asta. Dacă nu vrei să mă vezi doar pentru atâta lucru, ești poftit să ieși afară”, a spus actrița.

„Au fost perioade, în apogeul carierei mele, când am apelat la Botox, fillere și alte proceduri, apoi am avut acest accident vascular cerebral masiv și o hemoragie cerebrală de nouă zile și am fost nevoită să îmi fac peste 300 de injecții de Botox și fillere pentru ca să îmi refac fața”.

Experianta traumatizantă prin care a trecut a făcut-o să vadă cu alți ochi operațiile estetice -  de la un lux la o nevoie neurologică.

Anul trecut, Sharon Stone a dezvăluit că un medic estetician i-a mărit sânii fară acordul ei. În 2001, actrița și-a îndepărtat câteva tumori benigne, iar când s-a trezit după operație medicul a anunțat-o că i-a mărit și bustul.

 „Nu vă pot spune câți medici încearcă să mă convingă să îmi fac un lifting facial. Chiar m-a convins cineva, dar când m-am dus și m-am uitat la poze cu mine, m-am gândit, ce vor rezolva?”, a spus Sharon Stone.

  • Sharon Stone, părăsită de iubitul mai tânăr pentru că nu a vrut să își facă injecții cu Botox

related posts

Modifică setările cookies