Victoria Beckham, declarații sincere despre presupusa infidelitate a lui David Beckham: „Cea mai grea perioadă”


Pentru prima dată de când au apărut zvonurile despre infidelitatea lui David Beckham, Victoria Beckham a vorbit public despre cele întâmplate. Creatoarea de modă a dat cărțile pe față și a recunoscut faptul că a avut resentimente față de soțul ei.


 

În cadrul unui documentar, Victoria Beckham a recunoscut că a ținut întreaga durere în ea, pentru a susține cariera de fotbalist a lui David, în perioada în care zvonurile începuseră să apară, mai exact, în anul 2003.

În anul în care zvonurile au început să circule, David Beckham a fost obligat de cariera profesională să s e mute în Spania. La ceva timp după aceea, au început să circule mai multe zvonuri, conform cărora, acesta nu i-a mai fost fidel soției.

Două femei au declarat că au întreținut relații intime cu acesta, în Spania și, din acel moment, Victoria Beckham a decis să se mute împreună cu soțul său. Mai mult decât atât, deși s-au mutat împreună, tot ceea ce se întâmplase le-a afectat relația atât de mult, încât se înstrăinaseră.

„A fost cea mai grea perioadă, pentru că aveam impresia că lumea era împotriva noastră. Uite cum stă treaba – eram unul împotriva celuilalt, dacă e să fiu complet sinceră.

Știi, până la Madrid, uneori părea că suntem noi împotriva tuturor celorlalți, dar eram împreună, eram conectați, ne aveam unul pe celălalt. Dar nici când eram în Spania nu prea aveam impresia că ne avem unul pe celălalt. Și asta e trist. Nici nu pot să încep să vă spun cât de greu a fost și cum m-a afectat”, a dezvăluit aceasta, în cadrul documentarului.

David Beckham a mărturisit că a fost și el afectat de cele întâmplate, dar cel mai greu i-a fost să își vadă soția suferind. Mai mult decât atât, acesta a recunoscut că, într-adevăr, situația a fost una foarte grea și nici acum nu știe cum au reușit să treacă peste toate.

 

Sursa foto: Getty Images

  • Victoria Beckham, declarații sincere despre presupusa infidelitate a lui David Beckham: „Cea mai grea perioadă”

related posts

Modifică setările cookies