Horoscop zilnic  21 august 2021. Balanțelor le e teamă de relații noi și își reprima trăirile, vezi ce se întâmplă cu Leii


Află ce îți rezervă astrele și citește horoscopul zilei de sâmbătă, 21 august 2021. 


Berbec

Astăzi, ai șansa să cunoști o persoană deosebită, să porți o discuție care să te apropie de cineva. Totodată, realizezi că implicarea într-un proiect primit de curând ar putea să-ți facă intrarea într-o firmă unde vrei să lucrezi. În partea a doua a zilei, apar surprize în relațiile cu prietenii.

 

Taur

Se întrevăd aspecte astrale foarte bune în harta ta astrală și toate au legătură cu cariera, planul social. Posibil să apară unele evenimente surpriză, să ți se propună o colaborare pe termen lung, care să te propulseze în carieră.

 

Gemeni

Astăzi, faci rost de bani pentru o minivacanță și chiar dacă mai apar unele blocaje, lucrurile reintră în normal la finalul zilei. Ziua de astăzi îți aduce și frământări legate de planurile tale de viață. Este recomandat să fii deschisă noilor orizonturi și să le primești cu entuziasm, pentru că pe termen lung sunt de bun augur.

 

Rac

Situația materială te preocupă astăzi și ești mulțumită de realizările tale care implică casa, căminul și viața de familie. S-ar putea, în partea a doua a zilei, să ai niște surprize de ordin financiar, să afli niște vești care te vor pune pe gânduri legat de activitatea profesională, volumul de muncă și remunerația.

 

Leu

Ziua de astăzi îți poate aduce surprize de la partenerul de cuplu și nu toate pot fi plăcute sau poate tu ești cea care se comportă în așa fel încât determină un anumit comportament din partea perechii de viață. Tonul zilei va fi dat de tine și de acțiunile tale.

 

Fecioară

Contextul astral de astăzi îți aduce surprize de la locul de muncă, privind sarcinile, volumul de muncă și aplicarea unor noi proceduri, pe care le afli de la un coleg. Veștile nu-ți sunt pe plac, însă momentan nu ai ce face și rămâne să cooperezi cu toate aceste schimbări profesionale.

 

Balanță

S-ar putea astăzi să ai un blocaj în sfera sentimentală sau ceva să intervină și să nu se desfășoare lucrurile conform planurilor tale. Deși îți dorești o poveste de iubire, îți reprimi trăirile și sentimentele până ești convinsă că și cel cu care flirtezi are aceleași emoții atunci când sunteți împreună.

 

Scorpion

Nu te afli, astăzi, în cea mai bună formă a ta și este posibil să ai reacții neașteptate atunci când vine vorba de familie, relațiile cu membrii familiei sau administrarea treburilor gospodărești. În relația cu părinții ar trebui să dai dovadă de calm și diplomație și să nu faci referire la trecut sau la unele situații care te-au deranjat.

 

Săgetător

Ziua se anunță cu multe deplasări pe distanțe scurte sau chiar în afara orașului. Ai șanse mari să întâlnești o persoană care te va cuceri de la prima vedere, așa că fii atentă în jurul tău! Totodată, un eveniment neașteptat ar putea să-ți schimbe opiniile într-o dezbatere. 

 

Capricorn

Astăzi te preocupă situația financiară a banilor pe care îi poți obține din muncă, faci socoteli și ești pregătită să semnezi un contract, unde pot să apară surprize: una ți se spune la început și alta afli până la finalul conversației. În sfera sentimentală, traversezi o perioadă benefică, iar jumătatea ți-o poți găsi într-un context profesional.

 

Vărsător

Astăzi faci pregătiri pentru o călătorie sau faci planul pentru săptămâna ce urmează dacă participi la un curs de perfecționare profesională. Recomandarea astrelor este să-ți rezervi timp și pentru tine, pentru că urmează o săptămână aglomerată, cu evenimente care se vor desfășura în cascasă și trebuie să fii liniștită să iei niște decizii importante privind viața personală.

 

Pești

Ai grijă la sănătate astăzi, pentru că este posibil să ai parte de unele disfuncții organice! Posibil să se reactiveze niște afecțiuni mai vechi, așa că este recomandată mai multă odihnă și să stai departe de suprasolicitare nervoasă. Un stil de viață dezordonat este de evitat în această perioadă.


Primul promo oficial SuperStar România. PRO TV aduce toamna asta cel mai tare show de muzică din România. Emisiunea SuperStar transformă oameni obișnuiți în superstaruri muzicale. Smiley, Carla’s Dreams, Raluka și Marius Moga la masa juraților.

related posts

Modifică setările cookies