Horoscop săptămâna 24-30 mai 2021. Taurii au evenimente neașteptate și răsturnări de situație în cuplu, ce se întâmplă cu Peștii


Află ce îți rezervă astrele în materie de dragoste, bani și sănătate în săptămâna 24 - 30 mai 2021.


Horoscop Berbec săptămâna 24 - 30 mai 2021


Dragoste– Primul eveniment astral este Luna Plină din 26 mai, din zodia Săgetător, care se formează în casa studiilor, a călătoriilor, a relației cu persoane aflate în străinătate, în sectorul care este asociat cu filosofia de viață sau cu sistemul de valori personale. Fiind însoțit de o Eclipsă de Lună, pot să apară evenimente neașteptate și răsturnări de situație în aceste domenii. Cum Luna guvernează casa familiei, posibil să existe tot felul de probleme în familie, cu locuința sau discuții aprinse între membrii familiei.

Bani – Spre finalul săptămânii intervin preocupări pentru administrarea unor sume comune cu partenerul. Dacă administrezi o sumă de bani a unui membru al familiei, s-ar putea să apară niște discuții privind achiziționarea unor bunuri de valoare mai mare.

Muncă – Al doilea eveniment astral este retrogradarea lui Mercur, astrul comunicării, începând din 30 mai, timp de trei săptămâni, prin casa comunicării, a schimbului de opinii, a acumulării de cunoștințe, semn că urmează o perioadă în care trebuie să mai înveți lucruri noi, să susții examene amânate, să faci deplasări, să rezolvi chestiuni administrative. 

 

Horoscop Taur săptămâna 24 - 30 mai 2021


Dragoste– Primul eveniment astral al săptămânii este Luna Plină din 26 mai, din zodia Săgetător, care se formează în sectorul asociat intimității. Fenomenul astral este însoțit de o Eclipsă de Lună, iar Luna îți guvernează sectorul comunicării. Așadar, pot să apară evenimente neașteptate și răsturnări de situație în relația de cuplu. Este recomandat să rezolvi prin comunicare unele probleme apărute. Atenție dacă decizi să abordezi teme sensibile!

Bani – Și sectorul banilor va fi activat în 26 mai, datorită Lunii Pline din Săgetător, mai ales că sectorul vizat este cel al bunurilor și banilor în comun, al datoriilor, creditelor și moștenirilor, unde poți să ai parte de surprize neașteptate. Al doilea eveniment astral este retrogradarea lui Mercur din 30 mai, prin zodia Gemeni, prin casa banilor obținuți din muncă. Se cere o reanalizare a situației financiare, o schimbare a obiceiurilor privind cheltuielile. În cele trei săptămâni, cât Mercur retrogradează, pot să aibă loc și renegocieri salariale.

Muncă– Partea a doua a săptămânii este mai activă la locul de muncă, cu decizii importante privind direcția în carieră. Se pot încheia parteneriate și pune bazele unora noi, pentru că Eclipsa de Lună din zodia Săgetător va aduce o schimbare în proiecte și va elimina ce te ține în loc.

 

Horoscop Gemeni săptămâna 24 - 30 mai 2021


Dragoste– Mercur, astrul comunicării și guvernatorul tău, își începe retrogradarea din 30 mai, prin sectorul personalității. Așadar, urmează o perioadă de trei săptămâni în care vei face o autoanaliză. Totodată, te va interesa și relația cu partenerul, mai ales că Luna Plină din 26 mai se formează în zodia Săgetător, pe sectorul relațiilor. Fenomenul astral poate anunța un eveniment important în cuplu, se poate ajunge la dialoguri privind ceea ce își dorește fiecare, se pot pune alte baze și se va încerca trecerea la un al nivel, acela de a-ți lua angajamente pe termen lung.

Bani – Fiind însoțită de o Eclipsă de Lună, Luna Plină din zodia Săgetător din 26 mai poate aduce evenimente și răsturnări de situație, iar relațiile să fie puse la încercare. Cum Luna guvernează sectorul financiar, al banilor pe care îi câștigi din muncă, este posibil să apară tot felul de blocaje, amânări de plăți, poți pierde sau câștiga un contract de colaborare, pentru că acest domeniu are nevoie de o corecție.

Muncă– Posibil în prima parte a săptămânii să nu reacționezi tocmai bine la modificările de program pe care șefii le anunță. Relațiile cu cei cu care lucrezi nu sunt prea armonioase, pot exista situații neașteptate, decizii de moment și răsturnări de situație.

 

Horoscop Rac săptămâna 24 - 30 mai 2021


Dragoste– Mercur, astrul comunicării, îți începe retrogradarea în 30 mai, prin sectorul asociat subconștientului, trecutului, meditației, introspecției. Așadar, urmează trei săptămâni în care ai parte de o reevaluare a planurilor personale.

Bani– Spre finalul săptămânii, cel mai probabil în weekend, te vei confrunta cu o chestiune financiară pe care nu o poți rezolva momentan. De vină este Saturn, care deja începe să-și simtă prezența în mers retrograd. Posibil un demers financiar să fie blocat și deși vrei să faci ca lucrurile să se miște mai repede, dezamăgirea va fi atunci când demersurile tale încetinesc.

Muncă– Evenimentul astral important al săptămânii este Luna Plină din 26 mai din zodia Săgetător, care se formează în casa muncii și a activităților profesionale. Așadar, poate să apară un moment de criză, care să aducă schimbări în planurile tale pe termen lung. Posibil cineva să te cheme la un interviu și să-ți schimbi jobul brusc și neașteptat. Cum Luna îți guvernează sectorul identității, este posibil să vrei să închei o etapă la actualul loc de muncă, mai ales dacă s-au strâns nemulțumirile. Totul depinde de tine și de ceea ce-ți dorești. Deoarece fenomenul astral este însoțit de o Eclipsă de Lună, pot să apară evenimente surpriză și răsturnări de situație.

 

Horoscop Leu săptămâna 24 - 30 mai 2021


Dragoste– Primul eveniment astral al săptămânii este Luna Plină din zodia Săgetător, din 26 mai, care activează sectorul asociat iubirii, aventurii, flirtului, cuceririlor. Pentru că este însoțit de o Eclipsă de Lună, pot să apară evenimente neașteptate, surprize, răsturnări de situație, o criză în cuplu sau evenimente importante în viața ta sentimentală. Cum Luna îți guvernează sectorul subconștientului, al trecutului, este posibil să-ți aduci aminte de persoane din trecut care au avut un rol important în viața ta.

Bani – În ce privește situația financiară nu stai prea bine cu banii, însă vei avea ajutor de la prieteni sau un proiect mai vechi ar putea să-ți aducă o colaborare și în acest fel îți vei suplimenta veniturile. Mercur, astrul care îți guvernează banii, intră în mișcare retrogradă din 30 mai și în următoarele trei săptămâni ești invitată să găsești un echilibru între încasări și cheltuieli.

Muncă – În partea a doua a săptămânii, se activează sectorul profesional. Nu ai un randament ridicat și faci față cu greu sarcinilor de lucru. Posibil să apară și neînțelegeri cu unii colegi. Se pot rupe contracte sau decizi că altul trebuie să fie drumul tău profesional.

 

Horoscop Fecioara săptămâna 24 - 30 mai 2021


Dragoste– Primul eveniment astral al săptămânii este Luna Plină din zodia Săgetător, care se formează în 26 mai, în sectorul vieții de familie. Fiind însoțită de o Eclipsă de Lună, pot să apară răsturnări de situație sau momente tensionate din cauza unor situații neașteptate, apărute cu casa sau regimul unui imobil/patrimoniu. Cum Luna guvernează sectorul asociat prietenilor și al proiectelor pe termen lung, este posibil ca planurile de viitor să fie susținute sau să aibă nevoie de ajutor de la prieteni. 

Bani – Posibil o propunere de colaborare care vine spre tine în această săptămână să-ți aducă mai mulți bani în conturi. Poate fi vorba și de schimbarea jobului cu unul mai bine plătit.

Muncă – Al doilea eveniment astral este intrarea lui Mercur în mișcare retrogradă din 30 mai, prin sectorul asociat carierei și statutului profesional. Mercur este guvernatorul zodiei tale și al carierei, așa că urmează o perioadă de trei săptămâni, în care va trebui să-ți reevaluezi proiectele profesionale și direcția spre care te îndrepți. 

 

Horoscop Balanță săptămâna 24 - 30 mai 2021


Dragoste– Spre finalul săptămânii se activează sectorul sentimental și este posibil să apară o situație care să te facă să schimbi direcția, pe fondul unor dezamăgiri, așteptări prea mari din partea perechii de viață.

Bani – În prima parte a săptămânii apar nemulțumiri financiare, situații complicate cu banii, blocaje sau amânări.

Muncă– Cele două evenimente astrale din această săptămână activează axa cunoașterii, a studiilor, a schimburilor de experiență și a deplasărilor. Primul eveniment este Luna Plină din 26 mai, din zodia Săgetător, care activează sectorul asociat comunicării, schimbului de opinii și deplasărilor pe distanțe scurte. Fiind însoțit de o Eclipsă de Lună, pot să apară evenimente surpriză și răsturnări de situație, dar și relații tensionate și probleme de comunicare cu cei cu care lucrezi sau interancționezi. Cum Luna îți guvernează sectorul carierei și al aspirațiilor profesionale, posibil să fii nevoită să înveți lucruri noi, să începi niște cursuri de pregătire profesională sau să susții un examen pentru a obține un atestat. Acest lucru se va întâmpla începând cu 30 mai, când Mercur își începe retrogradarea prin sectorul studiilor și al pregătirii profesionale.

 

Horoscop Scorpion săptămâna 24 - 30 mai 2021


Dragoste– Mercur, astrul comunicării, retrogradează din 30 mai, prin sectorul intimității și încrederii reciproce, așa că, urmează o perioadă de trei săptămâni, în care este recomandat să deschizi subiecte sensibile în cuplu și să le rezolvi. Comunicarea este cheia relansării relației.

Bani- Cele două evenimente importante din această săptămână vizează axa financiară: banii pe care îi câștigi din muncă și banii proveniți de la/prin intermediul altor persoane. Astfel, pe 26 mai are loc Luna Plină din zodia Săgetător, care se formează în sectorul asociat valorilor și resurselor financiare. Fiind însoțită de o Eclipsă de Lună, pot să apară evenimente surpriză și răsturnări de situație, care să-ți schimbe direcția profesională. Pentru că Luna îți guvernează casa studiilor, a sistemului de valori, este posibil să primești sfaturi utile de la persoane cu experiență, care să te îndrume spre un domeniu, care necesită o recalificare. Și Mercur retrogradează începând din 30 mai, prin sectorul avantajelor materiale și timp de trei săptămâni te invită să-ți reevaluezi situația financiară.

Muncă – În partea a doua a săptămânii se activează sectorul comunicării și al dezbaterilor, ai multe întâlniri, deplasări, ședințe, prezinți proiecte, susții lucrării sau interviuri și ești convingătoare atunci când trebuie să obții o aprobare, un acord al șefilor. 

 

Horoscop Săgetător săptămâna 24 - 30 mai 2021


Dragoste– Cele două evenimente astrale din această săptămână vizează axa relațiilor și a parteneriatelor. Astfel, pe 26 mai are loc Luna Plină din zodia Săgetător, care se formează în casa indentității tale. Fiind însoțită de o Eclipsă de Lună, poate să aducă surprize și răsturnări de situație, evenimente neașteptate în planul relațional. Cum Luna îți guvernează sectorul bunurilor deținute în comun cu partenerul, dar și sectorul transformărilor, este posibil să conștientizezi o problemă în cuplu, să ai o revelație, iar energia Eclipsei să elimine relațiile toxice, dar și lucrurile care te opresc să evoluezi. Mercur retrograd din 30 mai, te va ajuta să-ți reevaluezi relațiile.

Bani – În perioada vineri-duminică se activează sectorul banilor și vei reuși să administrezi cât mai bine sumele de care dispui.

Muncă – Contextul astral din această săptămână îți aduce o stare de neliniște legată de activitățile de la locul de muncă, de schimbările care vor avea loc. Mercur retrograd, din 30 mai, va aduce timp de trei săptămâni, o reevaluare a relațiilor profesionale, a proiectelor pe care le ai și care nu mai aduc beneficii. Posibil să închei un contract sau partenerii de afaceri, asociații să aibă niște nemulțumiri și să se încheie o etapă. Eclipsa din 26 mai, care se formează în casa personalității tale, ar putea să-ți aducă și oportunități, numai că trebuie să știi să le folosești.

 

Horoscop Capricorn săptămâna 24 - 30 mai 2021


Dragoste– Primul eveniment astral important al săptămânii este Luna Plină din zodia Săgetător, din 26 mai, care se formează în sectorul asociat subconștientului, izolării, trecutului, universului interior și spiritualității. Fiind însoțită de o Eclipsă de Lună, iar Luna îți guvernează sectorul relațiilor, posibil să apară evenimente neașteptate, răsturnări de situație în cuplu, crize, tensiuni sau momente dificile, care să-ți pună la încercare relația, dar și conștientizări, care pot duce la o împăcare bruscă. 

Bani – Posibil, în weekend, să-ți dorești să achiziționezi niște produse vestimentare, să pleci la shopping, însă Saturn își face prezenta și-ți blochează sectorul financiar. Astfel, nu găsești ce-ți trebuie sau prețurile sunt mult peste bugetul tău.

Muncă– Contextul astral al săptămânii aduce două evenimente importante care au legătură cu sectorul profesional. Primul este Luna Plină din 26 mai, din zodia Săgetător, care poate aduce surprize în parteneriatele profesionale. Al doilea eveniment este retrogradarea lui Mercur, prin casa muncii. Așadar, urmează o perioadă de trei săptămâni, în care ești invitată să-ți reevaluezi activitatea profesională, relațiile cu colegii, proiectele avute în derulare, dar și posibilitatea să faci o schimbare de job, de domeniu de activitate.

 

Horoscop Vărsător săptămâna 24 - 30 mai 2021


Dragoste– Axa sentimentală este activată în această săptămână de două evenimente astrale importante. Primul este Luna Plină din 26 mai, din zodia Săgetător, care activează sectorul asociat prietenilor, grupurilor pe care le frecventezi și al planurilor și proiectelor pe termen lung. Fiind însoțită de o Eclipsă de Lună, pot să apară evenimente neașteptate și răsturnări de situație în aceste domenii. Al doilea eveniment este retrogradarea lui Mercur, astrul comunicării, din 30 mai, prin zodia Gemeni, respectiv prin sectorul iubirii, romantismului, aventurii, cuceririlor, flirtului. Așadar, timp de trei săptămâni, ești invitată la o reevaluare a sentimentelor față de partener sau față de cei dragi.

Bani – Evenimentele care vor avea loc în această săptămână vizează și sectorul financiar, unde se cere o mai mare atenție atunci când administrezi sumele de care dispui.

Muncă – Luna Plină din 26 mai aduce evenimente care vizează proiectele tale în derulare, relațiile cu cei cu care desfășori activități. Luna, care îți guvernează casa muncii, anunță posibile tensiuni între tine și partenerii unui proiect, între tine și colegi și pot să iasă la suprafață unele nemulțumiri acumulate de-a lungul timpului. Nu mai ești dispusă să treci peste derapajele celor cu care lucrezi, nu mai lași de la tine și soliciți respect, responsabilitate și onestitate.

 

Horoscop Pești săptămâna 24 - 30 mai 2021


Dragoste– Axa sentimentală se dinamizează în partea a doua a săptămânii și este posibil ca niște prieteni să se amestece într-o situație care vizează relația ta de cuplu. Încerci să stai departe de sfaturile acestora și în weekend, când Luna îți traversează sectorul subconștientului și al izolării, stai departe de toată lumea, să poți analiza situația apărută.

Bani – Contextul astral al săptămânii nu aduce nicio sumă de bani în conturile tale, doar discuții și negocieri. Posibil să-ți parvină niște zvonuri care au legătură cu salarizarea, însă nu-ți faci planuri până nu știi sigur care este situația.

Muncă – Cele două evenimente astrale importante ale săptămânii dinamizează axa carieră-familie. Astfel, pe 26 mai are loc Luna Plină din zodia Săgetător, care se formează în sectorul carierei și al aspirațiilor profesionale, semn că se încheie o etapă sau poate avea loc un moment de revelație, care să aducă niște schimbări. Fiind însoțită de o Eclipsă de Lună, pot să apară evenimente surpriză și răsturnări de situație în sfera profesională sau la nivelul conducerii. Al doilea eveniment este retrogradarea lui Mercur, astrul comunicării, din 30 mai, prin sectorul vieții de familie și anunță trei săptămâni, în care vei face o analiză, vei identifica ceea ce te face fericită și vei căuta un echilibru între familie și carieră.

Kylie Jenner detronata de o românca pe Instagram!
 

related posts

Modifică setările cookies