Horoscop săptămânal 9 - 15 august 2021. Săgetătorii vor avea o aventură extraconjugală, ce se întâmplă cu Scorpionii


Află ce îți rezervă astrele în materie de dragoste, sănătate și bani și citește horoscopul săptămânii 9 - 15 august 2021.


Horoscop Berbec săptămâna 9 - 15 august 2021


Dragoste– Venus, guvernatoarea casei relațiilor, îți traversează zodia Fecioarei și la începutul săptămânii se va afla față în față cu Neptun din sectorul subconștientului, așa că te poți aștepta la dezamăgiri, confuzie și frustrări în relația de cuplu.

Bani – Dacă intenționezi să împrumuți o sumă de bani unui coleg sau unui prieten apropiat, ai grijă și stabilește clar termenii returnării datoriei, pentru că este posibil să nu-ți poți obține prea curând datoria.

Muncă – În prima parte a săptămânii se activează sectorul muncii și al activităților profesionale și rezolvi totul cu multă implicare, răbdare și dedicare. Începând din 12 august, Mercur, astrul comunicării, ajunge în zodia Fecioarei, pe sectorul muncii și al activităților profesionale. Dacă ești în căutarea unui loc de muncă și ești dispusă să depui eforturi mari, atunci vei găsi ceva care să te mulțumească financiar. Totodată, poți renegocia termenii  unui contract.

 

Horoscop Taur săptămâna 9 - 15 august 2021


Dragoste– Începi săptămâna cu preocupări pentru planul amoros. Îți dorești dovezi de iubire, de afecțiune, însă lucrurile se pot complica, iar tu să fii dezamăgită de atitudinea sau acțiunile partenerului de cuplu. În 12 august, Mercur, astrul comunicării, ajunge în zodia Fecioarei, pe sectorul sentimental, al iubirii, fericirii, distracției, aventurii, creativității și copiilor. Mercur va aduce dialoguri despre dorința reînvierii pasiunii, iar dacă ești la început de relație, ești interesată să afli mai multe despre partener. Totodată, Mercur poate anunța apariția unui copil.

Bani – În prima parte a săptămânii ești tentată să faci niște investiții financiare, însă contextul astral nu este favorabil. Așadar, ai putea doar culege informații și să aștepți momentul potrivit.

Muncă– În cea de-a doua parte a săptămânii se activează sectorul muncii și s-ar putea să primești niște mustrări de la șefi dacă nu ai respectat niște termene limită. Posibil cineva din echipa cu care lucrezi să nu-și fi făcut treaba cum trebuie și acum aveți toți de suferit.

 

Horoscop Gemeni săptămâna 9 - 15 august 2021


Dragoste– Începând din 12 august și până pe 30 august, Mercur, guvernatorul tău, ajunge în zodia Fecioarei, pe sectorul vieții de familie și locuinței. S-ar putea să apară unele nemulțumiri mai vechi, pe care vrei să le lămurești în această perioadă. Totodată, te preocupă administrarea unui bun imobiliar, să pui în ordine niște acte. Cum Venus îți guvernează sectorul sentimental și face un aspect de opoziție cu Neptun din zodia Pești, s-ar putea să ai parte de o dezamăgire din partea unei persoane care locuiește în străinătate.

Bani – În partea a doua a săptămânii încasezi niște sume de bani și decizi să-ți faci și ție niște plăceri, mergi la cumpărături și-ți achiziționezi niște produse cosmetice sau vestimentare.

Muncă– Posibil prima parte a săptămânii să fie mai dinamică în ce privește activitățile profesionale. Faci eforturi, împreună cu cineva din grupul de prieteni, să pui pe roate un proiect mai vechi, să începeți o activitate independentă. Tot în prima parte poți afla niște informații pe care șefii le ascund. Posibil să fii foarte dezamăgită atunci când vei afla despre ce este vorba.

 

Horoscop Rac săptămâna 9 - 15 august 2021


Dragoste– Tranzitul lui Mercur prin zodia Fecioarei, din 12 august, prin sectorul comunicării, îți dă ocazia să clarifici anumite aspecte legate de cuplu și viața de familie. Dacă ești singură socializezi mai mult și legi mai ușor prietenii.

Bani– Din punct de vedere financiar stai bine, însă nu este recomandat să dai împrumuturi, pentru că s-ar putea să nu le recuperezi prea ușor.

Muncă– La începutul săptămânii, Luna îți traversează zodia Fecioarei, respectiv sectorul comunicării, așa că te vei exprima bine în toate interacțiunile tale la serviciu și în relațiile cu unele instituții. Începând din 12 și până pe 30 august, Mercur, astrul comunicării, ajunge în zodia Fecioarei, pe sectorul comunicării, gândirii, informațiilor, cunoștințelor dobândite și deplasărilor. Așadar, în sfera profesională urmează o perioadă în care vei cunoaște persoane noi. Te exprimi bine în public, în ședințe, întâlniri, la interviuri, iar dacă susții examene vei înregistra rezultate bune.

 

Horoscop Leu săptămâna 9 - 15 august 2021


Dragoste– În planul relațional au loc mari schimbări pe fondul fenomenului de Lună Nouă din weekendul trecut și ar trebui să-ți concentrezi atenția pe relația de cuplu sau pe construirea unei noi relații dacă te afli în faza de început.

Bani –În prima parte a săptămânii, Venus, planeta banilor, se află față în față cu Neptun din sectorul banilor care provin prin intermediul altor persoane, așa că s-ar putea să-ți faci iluzii referitoare la niște sume de bani pe care ai putea să le încasezi. Evită să faci cheltuieli care nu sunt necesare, pentru că este posibil să te trezești fară bani! Începând din 12 august Mercur ajunge în zodia Fecioarei, pe sectorul financiar, al banilor pe care îi câștigi. Prin urmare, dacă ai știut să te pui în valoare în prima jumătate de lună, acum vei putea culege și roadele, să negociezi în favoarea ta.

Muncă – Mare atenție la locul de muncă cum dialoghezi și pui problemele, pentru că relațiile parteneriale nu vor evolua în direcția dorită de tine și există neșansa să apară conflicte! Încearcă să rezolvi problemele apărute și provocările cu calmul și diplomația cu care ești înzestrată și nu te lăsa pradă agresivității!

 

Horoscop Fecioara săptămâna 9 - 15 august 2021


Dragoste– În mod normal ar trebui să te bucuri de prezența lui Venus, micul benefic, în casa personalității, însă în primele două zile din săptămână, când se va afla față în față cu Neptun, planeta care-ți guvernează sectorul relațiilor, s-ar putea să fii dezamăgită de partenerul tău sau de acțiunile unei persoane cu care sperai să începi o relație.

Bani – Din a doua parte a săptămânii te preocupă situația financiară și vei încasa niște sume de bani, nu cât te aștepți, însă suficient pentru a-ți rezolva treburile gospodărești.

Muncă – Începând din 12 august, Mercur, guvernatorul tău, ajunge în zodia Fecioarei, pe sectorul personalității și va opera în chip favorabil în toate procesele de învățare, comunicare, negociere. Totodată, îți conferă energie și motivație să începi proiecte personale, vei avea simț practic și vei lua decizii raționale în toate aspectele vieții.

 

Horoscop Balanță săptămâna 9 - 15 august 2021


Dragoste– Începând din 12 august, Mercur, astrul comunicării, ajunge în zodia Fecioarei, pe sectorul subconștientului și vei începe o introspecție. Marte, guvernatorul casei relațiilor și Venus, guvernatorul tău, traversează aceleași domenii și te ajută să-ți afaci un bilanț în sfera relațională. 

Bani –Miercuri primești o sumă de bani de la familie sau investești în casă, faci niște achiziții, bunuri de o valoare mai mare. 

Muncă– În prima parte a săptămânii, în planul relațiilor profesionale, s-ar putea să ai niște dezamăgiri din partea unor colegi. Poate ar trebui să înveți să nu mai ai așteptări, pentru că altfel vei avea parte de astfel de situații. Vineri Luna ajunge în semnul nașterii tale și va opera în favoarea ta, va restabili echilibrul interior și vei reuși să te detașezi de tot ce te frământă.

 

Horoscop Scorpion săptămâna 9 - 15 august 2021


Dragoste– În primele zile din săptămână Venus, guvernatoarea casei relațiilor, se află față în față cu Neptun din sectorul sentimental, așa că este posibil să apară evenimente sau situații în care să fii dezamăgită în planul amoros.

Bani- În prima parte a săptămânii este posibil să nu reușești să obții banii pe care îi ceri într-un contract de colaborare, însă, până la urmă accepți și termenii care ți se propun.

Muncă – Începând din 12 august, Mercur, astrul comunicării, ajunge în zodia Fecioarei, pe sectorul prietenilor și vei fi dornică să-ți lărgești cercul de prieteni, cunoștințele, vei fi interesată de oameni noi, cu care poți pune la cale planuri și strategii. Mercur este bine plasat, se află în domiciliu și până pe 30 august te ajută în proiecte, să iei cele mai bune decizii.

 

Horoscop Săgetător săptămâna 9 - 15 august 2021


Dragoste– În partea a doua a săptămânii, flirtezi mai mult și ai tendința să ai o aventură extraconjugală. Contextul astral nu este de partea ta, pentru că este posibil să apară niște evenimente în familie și să fii nevoită să le rezolvi.

Bani – În sectorul financiar este recomandat să-ți achiți din datorii, nicidecum să faci cheltuieli. Revizuiește-ți atitudinea vis-à-vis de administrarea banilor!

Muncă – Începând din 12 august, Mercur, astrul comunicării, ajunge în zodia Fecioarei, pe sectorul carierei și aspirațiilor profesionale, așa că vei fi foarte implicată la locul de muncă, să-ți setezi obiective și să depui eforturi pentru a obține rezultatele dorite. Recomandarea astrelor este să te faci remarcată, pentru că dispui de idei care pot deveni proiecte noi sau îți poți găsi un job mai bun.

 

Horoscop Capricorn săptămâna 9 - 15 august 2021


Dragoste– Posibil săptămâna aceasta să cunoști persoane noi și dacă ești singură, îți poți găsi jumătatea într-un context profesional, în cadrul unor activități academice, un schimb de experiență profesional, într-o delegație sau rezolvând o chestiune administrativă, juridică sau financiară la o instituție publică.

Bani – În ce privește situația materială, ar trebui să fii precaută, pentru că socotelile tale nu vor corespunde cu sumele pe care le câștigi și s-ar putea să fii în situația în care să faci un împrumut. 

Muncă– Începând din 12 august, Mercur, astrul comunicării, ajunge în zodia Fecioarei, pe sectorul studiilor, perfecționării profesionale, principiilor și planurilor personale de viitor, lărgirii orizonturilor. Așadar, îți vei susține ideile și convingerile personale și vei fi interesată să acumulezi informație într-un domeniu care te pasionează și în care poți activa în sfera profesională. Mercur îți va susține până pe 30 august capacitatea de a prinde oportunitățile în carieră. 

 

Horoscop Vărsător săptămâna 9 - 15 august 2021


Dragoste– În prima parte a săptămânii pregătești o escapadă romantică undeva în afara orașului. Chiar dacă o să ai parte de niște situații neprevăzute, să nu găsești cazarea pe care o doreai sau să apară evenimente pe drum, te vei bucura de orice moment alături de partenerul de cuplu. Dacă ești singură, poți cunoaște pe cineva prin intermediul unui prieten sau persoana de care ești interesată să facă parte din grupul pe care îl frecventezi. O atracție puternică ar putea să se transforme repede într-o relație de durată.

Bani – În prima parte a săptămânii te preocupă situația financiară, chestiunile materiale și drepturile bănești. Registrul astral continua și din 12 august, când Mercur, astrul comunicării, ajunge în zodia Fecioarei, pe sectorul avantajelor materiale. Așadar, începe o analiză a resurselor pe care le deții cu partenerul sau a resurselor pe care le poți obține de la o instituție sau alte persoane, sub formă de împrumut. Ai ocazia să obții sprijin financiar sau să câștigi mai mult din colaborări sau activități extraprofesionale.

Muncă – Urmează o săptămână în care ai multe de învățat. Dacă ai intenția să începi o activitate independentă, contextul astral nu este favorabil. Mai degrabă în colaborare sau în parteneriat cu alte persoane ai putea să ai succes profesional.

 

Horoscop Pești săptămâna 9 - 15 august 2021


Dragoste– Începând din 12 august, Mercur, astrul comunicării, ajunge în zodia Fecioarei, pe sectorul relațiilor și asocierilor/parteneriatelor, unde favorizează negocierile privind o asociare, un contract, un parteneriat profesional, dar și îmbunătățirea relației cu partenerul de cuplu.

Bani- Posibil unele negocieri legate de bani să nu se desfășoare conform planurilor tale. Venus, guvernatoarea sectorului asociat intereselor materiale și a banilor proveniți din alte surse decât salariile se află față în față cu Neptun, guvernatorul tău și pot să apară dezamăgiri sau îți faci planuri nerealiste cu privire la o activitate pe care o poți monetiza.

Muncă – La locul de muncă s-ar putea să apară unele schimbări, însă nu îți afectează activitatea. Mercur traversează casa parteneriatelor din 12 până în 30 august și va ajuta în comunicare, negocieri și asocieri.

 
 
 
Cum te răcorești vara asta prin metode necostisitoare
 

related posts

Modifică setările cookies