Horoscop săptămânal 1 – 7 iunie 2020. Capricornii au probleme neașteptate de sănătate, ce se întâmplă cu Balanțele


Află ce îți rezervă astrele în materie de dragoste, bani și sănătate în săptămâna 1 - 7 iunie 2020. 


Horoscop Berbec săptămâna 1 – 7 iunie 2020

Dragoste– În prima parte a săptămânii te preocupă relația de cuplu. Ești fericită că ați reușit să treceți peste unele hopuri în relație, datorită comunicării și a deschiderii voastre spre cooperare.

Bani – Miercuri, depinde de tine cum vei negocia un contract, care îți poate suplimenta veniturile. Cum conjunctura astrală stă sub semnul surprizelor, este posibil ca implicarea unui prieten să întoarcă lucrurile în favoarea ta.

Muncă – Pe data de 5 iunie are loc Luna Plină din zodia Săgetător, care va dinamiza sectorul asociat studiilor, schimbului de experiență și al proiectelor de viitor. Prin urmare, pot să apară tot felul de surprize și răsturnări de situație, pentru că din configurația astrală face parte și o Eclipsă de Lună. Aceasta te poate trimite din nou să înveți pentru a obține o calificare, de care ai nevoie în sectorul profesional. Totodată, dacă lucrezi cu străinătatea, pot să apară evenimente neașteptate în contractele pe care le ai în derulare.

Horoscop Taur săptămâna 1 – 7 iunie 2020

Dragoste– Cele mai dinamice zile în sfera personală sunt miercuri și joi, dar și weekendul, când împreună cu partenerul vei face planuri financiare. Posibil mașina sau echipamentele de comunicație, computerele, să fie puse la încercare și să aibă nevoie de reparații sau sa trebuiască înlocuite.

Bani – Luna Plină din 5 iunie se formează în zodia Săgetător și va activa axa financiară, respectiv banii pe care îi deții în conturile de economii, moștenirile, dar și creditele sau datoriile pe care le ai. Prin urmare, pot să apară evenimente neprevăzute în ajunul fenomenului astral, mai ales că în configurație intră și Eclipsa de Lună.

Muncă– Cele mai aglomerate zile la locul de muncă vor fi marți și miercuri, iar finalul săptămânii vine cu provocări în sfera socială, posibil pregătirea unui eveniment, o lansare, care poate avea loc online.

Horoscop Gemeni săptămâna 1 – 7 iunie 2020

Dragoste– Luna Plină din 5 iunie din zodia Săgetator activează axa relațională, respectiv sectorul mariajului, al relațiilor, dar și al parteneriatelor. Dacă ai avut probleme în cuplu, acum pot să iasă la suprafață toate nemulțumirile reprimate. Acum depinde de voi, dacă relația este solidă și veți trece cu bine. Nu sunt excluse surprize și răsturnări de situație, mai ales că fenomenul astral este însoțit de o Eclipsă de Lună.

Bani – În weekend faci socoteala banilor pe care îi deții pentru a achiziționa unele bunuri de o valoare mai mare, pentru casă.

Muncă– Miercuri și joi sunt zilele cele mai dificile la locul de muncă. Eclipsa de Lună din 5 iunie are efect și asupra situației financiare, a banilor pe care îi câștigi de la locul de muncă. Posibil să faci niște schimbări, mai ales că gândirea ta și strategiile adoptate în planul financiar, nu au dat rezultatele scontate. Acum cauți să închei niște contracte pentru activități extraprofesionale.

Horoscop Rac săptămâna 1 – 7 iunie 2020

Dragoste– În prima parte a săptămânii încerci să rezolvi unele chestiuni legate de casă, cămin, viața de familie, ca registrul astral să se schimbe în a doua jumătate a perioadei analizate și să îți dorești să petreci mai mult timp cu partenerul. Posibil să planuiți un minisejur în afara orașului.

Bani – Preocupările pentru bani se mențin și în această săptămână și ești tot mai hotărâtă ca în fiecare lună să pui deoparte niște bani. Și dacă ai în plan să achiziționezi ceva ce nu este urgent și renunți în ultima clipa, și suma aceea o vei transfera în contul de economii.

Muncă – Sectorul asociat muncii este foarte încărcat în această săptămână din cauza Lunii Pline și a Eclipsei de Lună care se formează în data de 5 iunie. Cele două fenomene astrale pot aduce surprize să răsturnări de situație în sarcinile de la locul de muncă, iar unele evenimente să te afecteze puternic emoțional. În ceea ce privește starea sănătății, este indicat să nu abuzezi de medicamente dacă unele afecțiuni se vor amplifica, însă dacă scot la suprafață afecțiuni mai vechi, ar fi bine să începi niște investigații medicale, o dietă și să stai departe de suprasolicitare.

Horoscop Leu săptămâna 1 – 7 iunie 2020

Dragoste– Sectorul asociat iubirii, aventurii, romantismului, flirtului este puternic aspectat în această săptămână datorită Lunii Pline și Eclipsei de Lună din 5 iunie, care se formează în zodia Săgetător. Pot să aibă loc schimbări, surprize și evenimente neașteptate, care să te ia prin surprindere. Poți folosi energia Eclipsei pentru a face un salt, a schimba în bine ceva ce nu merge în relație sau dacă ești singură, să schimbi ceva în atitudinea și în modul de abordare a lucrurilor.

Bani – Pui la cale un plan financiar cu unul dintre prieteni și decideți să țineți secret, o perioadă, până încep lucrurile să meargă în direcția dorită de voi.

Muncă– Ziua de marți este favorabilă comunicării și negocierilor unui proiect, cu partenerii de afaceri, colaboratorii sau cu echipa cu care lucrezi. Duminică îți vine o idee originală pe care vrei să o prezinți șefilor săptămâna viitoare. Totodată, partenerul poate primi o ofertă tentantă de job.

Horoscop Fecioara săptămâna 1 – 7 iunie 2020

Dragoste– Sectorul asociat căminului, locuinței, vieții de familie și părinților este puternic aspectat în această săptămână datorită Lunii Pline și a Eclipsei de Lună din 5 iunie, care se formează în zodia Săgetător. Evenimente neașteptate venite cu surpriză pot să aducă schimbări radicale în familie și în relația cu partenerul de cuplu, unde, în loc să se clarifice unele lucruri, se va amplifica starea de confuzie.

Bani – Săptămâna aceasta primești bani de la prieteni sau de la rude aflate în străinătate. Pot fi persoane cu care nu ai mai vorbit de mult, care îți fac o surpriză.

Muncă– Contextul astral te ajută să câștigi mai mulți bani. Poți începe o activitate independentă cu sprijinul prietenilor. La locul de muncă te faci remarcată miercuri și joi și participi la reorganizarea activităților curente și a sarcinilor.

Horoscop Balanță săptămâna 1 – 7 iunie 2020

Dragoste– Începutul săptămânii îți aduce o formă bună și ești foarte entuziasmată de planurile pe care le faci cu partenerul de viață pentru a pleca într-o minivacanță.

Bani – În partea a doua a săptămânii ești preocupată de bani, în special de banii pe care îi câștigi de la locul de muncă. Este posibil să inițiezi niște dialoguri cu șefii și să ceri o mărire salarială.

Muncă– Sectorul asociat comunicării, schimbului de opinii/idei, acumulării de cunoștințe, dar și al deplasărilor stă sub semnul surprizelor în această săptămână din cauza Lunii Pline și a Eclipsei de Lună din 5 iunie, din zodia Săgetător, care va activa aceste domenii. Posibil ședințele sau întâlnirile de la locul de muncă să nu se desfășoare așa cum te-ai așteptat, să apară schimbări bruște, deplasări neprogramate sau răsturnări de situație în prezentarea unui proiect/lucrare/examen/interviu de angajare.Totul stă sub semnul surprizelor, așa că fii pregătită!

Horoscop Scorpion săptămâna 1 – 7 iunie 2020

Dragoste– Miercuri sau joi ai parte de o surpriză din partea partenerului de cuplu, care te invită la o ieșire în oraș sau în afara orașului, într-un weekend romantic. Posibil să ai parte de o revelație și să realizezi care sunt lucrurile cu adevărat importante importante în viață.

Bani – Sectorul asociat banilor pe care îi câștigi din muncă este puternic activat în această săptămână datorită Lunii Pline și a Eclipsei de Lună din data de 5 iunie, care se formează în zodia Săgetător. Prin urmare, prioritățile tale din această perioadă sunt banii și nu sunt excluse surprize și răsturnări de situație în acest domeniu. 

Muncă– Te poți face remarcată prin competențele și abilitățile tale. În partea a doua a săptămânii ai toate șansele să fii cooptată într-un grup socio-profesional, la recomandarea unui apropiat.

Horoscop Săgetător săptămâna 1 – 7 iunie 2020

Dragoste– Evenimentul astral important al săptămânii este Luna Plină care are loc în 5 iunie, în zodia ta și care activează axa relațiilor și a parteneriatelor. Cum Luna Plină este însoțită de o Eclipsă de Lună, te invită la dialoguri cu partenerul de cuplu, privind unele probleme apărute în relație. Totodată, te poți aștepta la surprize, răsturnări de situație și evenimente neașteptate, iar în unele cazuri la amplificarea stărilor de confuzie.

Bani – În această săptămână clarifici aspecte legate de veniturile și cheltuielile casei.

Muncă– Posibil în această săptămână să iei o decizie profesională care implică o chestiune de consțiință. Vor avea loc întâmplări menite să-ți tulbure valorile, existența, convingerile și percepțiile.

Horoscop Capricorn săptămâna 1 – 7 iunie 2020

Dragoste– Luna Plină din zodia Săgetător din 5 iunie va activa casa subconștientului și a universului interior. Izolarea te-ar putea ajuta să identifici ce nu merge în relație pentru a îndrepta lucrurile. Fenomenul astral este însoțit de o Eclipsă de Lună, care aduce surprize și răsturnări de situație. Deși casa comunicării este activată în aceste zile, dialogul cu partenerul ar putea să aducă mai multă confuzie, în loc să se clarifice niște lucruri, așa că amănă discuțiile!

Bani – Nu se întrevăd probleme sau activitate în sectorul financiar în acestă săptămână, în afară de faptul că vrei să-i faci un cadou surpriză partenerului de cuplu.

Muncă– Sectorul asociat muncii va fi puternic influențat în această săptămână de Luna Plină din 5 iunie, din zodia Săgetător, care va scoate la suprafață unele probleme apărute de-a lungul mai multor luni. Evenimentele care se vor desfășura, îți vor da planurile peste cap, pentru că aduc surprize neașteptate. Responsabilă de aceste evenimente este Eclipsa de Lună care însoțește Luna Plină. Și sectorul sănătății este vizat, așa că nu se recomandă suprasolicitare și abuz de medicamente, ci dietă și mai multă odihnă.

Horoscop Vărsător săptămâna 1 – 7 iunie 2020

Dragoste– Cum Luna Plină din 5 iunie din zodia Săgetător dinamizează axa sentimentală, este posibil să afli secrete ale partenerului de cuplu, iar lucrurile dintre voi să amplifice mai mult starea de confuzie, în loc să o clarifice. Dacă ești părinte, este posibil să apară discuții pe marginea educării copilului sau a nevoilor acestuia ce implică cheltuieli mai mari.

Bani – Ți se ivesc oportunități să câștigi mai bine, însă fii atentă la termenii din contract să nu fii pacălită!

Muncă– Luna Plină din 5 iunie se formează în zodia Săgetător și activează sectorul asociat prietenilor, grupurilor sociale din care faci parte, proiectele și planurile pe termen lung. Pentru că din configurația astrală face parte o Eclipsă de Lună, nu sunt excluse suprize, răsturnări de situație în relațiile de prietenie și în proiectele pe care le ai în derulare. 

Horoscop Pești săptămâna 1 – 7 iunie 2020

Dragoste– Faci față cu greu obligațiilor de familie si poți să ai dispute cu partenerul de viață la începutul săptămânii. Dacă dai curs unei invitații pentru a petrece weekend-ul împreună cu un grup de prieteni, vă veți distra de minune și se va mai detensiona situația dintre voi.

Bani – În primele două zile ale săptămânii, te preocupă situația financiară a banilor și resurselor pe care le deții împreună cu partenerul de cuplu. Posibil partenerul să își dorescă reamenajarea spațiului de locuit și atunci trebuie să faceți niște socoteli cu ce ar implica această acțiune.

Muncă– Sectorul asociat carierei, a imaginii și statutului personal este puternic dinamizat la Luna Plină din 5 iunie, din zodia Săgetator. Cum din configurația astrală face parte și o Eclisă de Lună, nu sunt excluse evenimente neașteptate și decizii surpriză în carieră. Schimbarea de direcție sau de revizuire a planurilor de viitor va depinde de ofertele financiare pe care le vei primi.

Viața bate vlogul - sez. 2, episodul 10: Emanuel Cîrstea, salvatorul familiei la 12 ani!

 

 

 

 

 

related posts

Modifică setările cookies