Potrivit astrologului Adriana Tudosa, vorbim de Luna Plină în Balanță, iar “Balanta simbolizeaza judecata bazata pe greutati. Greselile pamantesti sunt judecate pe baza legilor pamantesti iar pacatele, abaterile de la legile divine ale vietii, sunt judecate pe baza legii lui Dumnezeu.”
În contextul pe care îl traversăm la nivel modial, de pandemie și izolare socială, mesajul este resimțit de fiecare în parte cu atât mai puternic.
Glasul Lunii Pline în casă VII devine glasul dezechilibrelor din noi iar “mă împac cu mine însămi și acționez animat de cele mai înalte idealuri, este cerință acestei lunatii.
A venit timpul să înțelegem că tot ceea ce ne înconjoară sunt de fapt oglinzi pentru noi , iar așa zișii dușmanii noștri sunt de fapt suflete care ne iubesc foarte mult, dar și-au asumat prin rolul lor pe pământ să ne arate vulnerabilitățile noastre. Acuma putem înțelege că relațiile dificile sunt “ educatorii” noștri, ele sunt necesare pentru creșterea noastră. Tot timpul vom atrage oamenii care reflectă problemele din interiorul nostru și pe care trebuie să le rezolvăm, iar această luna plină ne adună pe fiecare cu cei care oglindesc problemele noastre.
Este cel mai bun moment pentru a trece în revista și pentru a înțelege schimbările interioare, pentru a sărbători modul în care am crescut fiecare în urmă relațiilor(balanță)noastre pământeșți, în urmă dezvoltării unei relații personale cu Dumnezeu."
Potrivit adriana-astro.com, soluția este iubirea de sine și iubirea extinsă cât mai mult către tot ce ne înconjoară:
“Iubirea este singura forță capabilă ce poate transformă un inami într-un partener. Testul dur al dragostei nu este de a-ți iubi prietenii ci de a-ți iubi vrăjmașii. Iar dragostea adevărată înseamnă de fapt să iubești ceea ce este de neiubit. Este timpul să spunem o poveste nouă care să ne includă pe toți, să lăsăm săbiile jos, să cultivăm adevărul și integritatea, pacea și armonia, iubirea și bunăvoința, să creem condiții de concurență egală pentru toată lumea.”
Pe Pro TV Plus vedeți în exclusivitate Viața bate vlogul-sezonul 2:
FOTO: SHUTTERSTOCK