Gestul cu care Kate Middleton a impresionat o lume întreagă după naşterea celui de-al treilea copil


Kate Middleton a reuşit să uimească pe toată lumea cu apariţia ei impecabilă, la câteva ore după ce a dat naştere celui de-al treilea copil.


Cu emoţie în privire, la câteva ore după ce a născut, Ducesa de Cambridge a strălucit într-o rochie roşie, cu mâneci trei sferturi şi guler alb din dantelă, semnată Jenny Packham.  Ţinuta a fost completată cu o pereche de sandale Gianvito Rossi.

Alegerea ei vestimentară le-a amintit tuturor admiratorilor Casei Regale de Prinţesa Diana. Mulţi au considerat astfel gestul lui Kate ca fiiind un tribut fin adus soacrei sale, pe care n-a apucat s-o cunoască. 

Cu 34 de ani în urmă, Diana stătea fix în acelaşi loc, îmbrăcată în aceeaşi rochie roşie, ţinându-l în braţe pe Prinţul Harry, în aceeaşi păturică din dantelă albă. 



Între timp, britanicii pun deja pariuri în legătură cu numele pe care îl va purta bebeluşul.
Iată lista scurtă din care Kate şi William vor alege cel mai probabil numele băieţelului lor:

Albert

După prințul Albert, soțul reginei Victoria.

 

Arthur

După William și Charles, care poartă amandoi numele  de Arthur. Al șaptelea copil al Reginei Victoria, un băiat, a purtat acest nume, care are rădăcini celtice și înseamnă "urs".
 

Frederick

În martie 2018, casa de pariuri Ladbrokes avea Frederick drept al treilea cel mai probabil nume băiat regal. Cotele au fost de la 16 la 1, deci dacă nu v-ați plasat pariurile, nu faceți altă mișcare.
 

Henry

După unchiul copilului, prințul Harry, al cărui nume complet este Henry Charles Albert David. Dacă acest lucru se dovedește a fi adevărat, anul 2018 va fi amintit în istorie ca Anul lui Harry, care sună destul de frumos, nu-i aşa?!

 

  • Gestul cu care Kate Middleton a impresionat o lume întreagă după naşterea celui de-al treilea copil

related posts

Modifică setările cookies