Cea de-a doua zi pe pamanat american a fost una plina de activitati, acestia avand programate mai multe intalniri, Printul William fiind invitat la Casa Alba de catre presedintele Barack Obama, in timp ce Ducesa de Cambridge a vizitat Centrul de Ingrijire pentru copii cu dizabilitati din Harlem.
Daca cei doi barbati au discutat probleme de politica si despre relatiile dintre cele doua tari, Kate Middleton le-a oferit o bucurie micutilor de la centrul pe care l-a vizitat, jucandu-se cu acestia pentru cateva zeci de minute. Imbracata la fel de elegant ca de fiecare data, cu o rochie neagra si un palton de aceeasi culoare, Ducesa a zambit in continuu si s-a distrat alaturi de copii.
Printul William s-a intors in aceeasi zi in New York si s-a reunit pentru intalnirea cu Hillary Clinton si fiica sa, Chelsea, la o receptie organizata la Consulatul Britanic din New York. De aceasta data, Kate Middleton s-a imbracat mai casual, cu pantaloni negri si un palton in doua nuante, alb si negru.
La finalul zilei, Kate Middleton si Printul William au fost la meciul de baschet dintre Brooklyn Nets si Cleveland Cavaliers, acolo unde s-au intalnit cu doua staruri din showbiz-ul international, Beyonce si Jay Z, cunoscuti pentru pasiunea lor pentru meciurile din NBA. Cele doua cupluri au schimbat cateva cuvinte, spre bucuria spectatorilor care le-au facut numeroase poze, apoi Kate si William s-au fotografiat cu LeBron James, cel care le-a oferit doua tricouri, unul dintre acestea fiind pentru micutul George.