Aceștia susțin că celebrul Alec Baldwin „a mințit în mod flagrant” în ceea ce privește momentul în care a împușcat-o mortal pe directoarea de imagine, spunând că neglijența de care acesta a dat dovadă a pus în pericol siguranța filmărilor.
În urma incidentului, Alec Baldwin riscă să stea, în spatele gratiilor, chiar și un an și jumătate, procesul urmând să aibă loc în luna iulie. Cu toate acestea, avocații actorului depun eforturi, pentru anularea acestuia.
Alec Baldwin continua să susțină că nu a apăsat pe trăgaci, dar și că a fost asigurat că arma este inofensivă. Cu toate acestea, conform unei expertize realizate de FBI, actorul minte, fiind, din nou, acuzat de omor prin imprudență.
Actorul este acuzat că a schimbat versiunea poveștii, pentru a scăpa de orice responsabilitate a faptei comise. De asemenea, Hannah Guttierez-Reed, armuriera producției, a fost găsită vinovată de omor prin imprudență, urmând ca pedeapsa acesteia să fie anunțată săptămâna următoare.
„Presiunea pusă de Baldwin asupra echipei pe platoul de filmare a compromis cu regularitate siguranţa.
Un bărbat care nu are nici un control asupra emoţiilor sale. Combinaţia dintre neglijenţa şi lipsa de experienţă a Hannei Gutierrez şi absenţa totală de preocupare a lui Alec Baldwin pentru siguranţa celor din jurul lui s-a dovedit fatală”, au declarat procurorii.
După câteva luni de la tragedie, au reînceput filmările, producătorul fiind chiar soțul Halynei, cea pe care Alec Baldwin a ucis-o. La finalul anului 2022, soțul ei a renunțat la procesul civil pe care îl deschisese pe numele actorului, în urma unei înțelegeri financiare ai căror termini nu au fost făcuți publici.
Sursa foto: Getty Images