Cele mai multe persoane au rămas surprinse la aflarea acestei știri, însă existau voci care anunțau încă de acum un an că Meghan și Harry se gândesc serios să devină independenți. Imediat după anunțul Ducilor de Sussex, apropiații acestora au început să ofere diferite interviuri în presa din SUA și din Marea Britanie.
Nacho Figueras, un jucător argentinian de polo pe iarbă, numit și „David Beckham din polo”, este bun prieten cu Prințul Harry și a vorbit cu jurnaliștii de la ABC despre decizia Ducilor de Sussex de a se muta în Canada.
„El suferă foarte mult pentru toate lucrurile care i s-au întâmplat. A suferit foarte mult, pentru că oamenii l-au judecat la fiecare pas. Este tătic, este un tip care încearcă să-și protejeze puiul și leoaica, indiferent de ce înseamnă asta. Am vorbit cu el acum câteva zile la telefon, vrea să trăiască o viață normală. Pentru că, atunci când ai 1.000 de paparazzi în fața casei tale din Canada, care așteaptă să-i facă o poză fiului tău, acest lucru nu este deloc normal. El își protejează familia, își protejează soția și copilul. El a fost fiul cuiva care a suferit de atacul presei de la început până la final, iar așa ceva este inadmisibil și nu vrea ca acest lucru să i se întâmple și familiei lui. Harry este un om incredibil și un bărbat de care mama lui ar fi mândră”, a spus Nacho Figueras.
foto: Getty Images
Vezi și: Familia Regală este gata să îi primească înapoi pe prințul Harry și Meghan