Totul s-a întâmplat recent, atunci când cei doi au fost văzuți împreună la restaurantul La Esquina din New York. Cum Selena și Samuel au format în mod oficial un cuplu pentru câteva luni, la finalul anului 2015, o reluare a relației n-ar fi fost de domeniul imposibilului.
Citește și: Viața demnă de film a Selenei Gomez. Motivul pentru care s-a retras din lumina reflectoarelor
Totuși, deranjată de acest subiect delicat, Selena Gomez s-a retras în spațiul virtual și a postat un mesaj extrem de clar pe pagina de Instagram. „Nu sunt în nici o relație. Sunt singură de doi ani”, le-a transmis cântăreața celor interesați de viața sa amoroasă. Ulterior, la câteva ore distanță, parcă pentru a alimenta și mai tare zvonul pe care tocmai îl demontase, Selena a fost surprinsă pe un aeroport îmbrăcată din cap până-n picioare cu haine create de Samuel Krost.
Astfel, dacă spusele Selenei sunt veridice, americanca nu s-a mai aflat într-o relație de la despărțirea dureroasă de Justin Bieber, cu care a trăit un carusel de emoții în perioada 2010-2018, cei doi separându-se și împăcându-se de numeroase ori. „Vreau să văd cum va fi dragostea pentru mine în viitor. Vreau să fie ceva real, fără co-dependență și fără lipsă de comunicare. O dată cu trecerea anilor, ai ocazia să întâlnești oameni care sunt pe aceeași lungime de undă cu tine”, a spus Selena Gomez într-un recent interviu, semn că e în căutarea marii iubiri.
Foto: Profimediaimages.ro
Vezi și: O fotografie cu un ou a doborât recordul de like-uri pe Instagram